Imaginați-vă cum ar fi fost să învățați tabla înmulțirii dacă ați fi repetat-o numai la școală? Gândiți-vă cât timp v-ar fi luat să vă perfecționați serviciul la tenis dacă ați fi putut exersa doar odată pe săptămână în timpul antrenamentului. Cum ar arăta desenele dumneavoastră în cerneală dacă ați fi pictat sau ați fi făcut schițe doar la orele de artă?
Tema pentru acasă este ingredientul cheie al oricărui efort de a dobândi o nouă abilitate. Tema ne permite să punem în practică noile abilități și, în consecință, să avem o mare încredere în noi și în capacitatea noastră de a le stăpâni. Prin intermediul temei pentru acasă învățăm, de asemenea, să fim disciplinați, consecvenți, descoperind recompensele depunerii unui efort susținut în vederea atingerii unui scop.
În general, temele pentru acasă au anumite caracteristici comune. În primul rând, clienții îndeplinesc temele în afara ședinței de terapie fie singuri, fie în colaborare cu altcineva.
În al doilea rând, instrucțiunile pentru temă sunt plănuite de terapeut împreună cu clientul, se nasc din problemele esențiale din ședința de terapie și au o legătură strânsă cu scopurile generale ale tratamentului. Partenerii care au căzut de acord că problemele din cuplu sunt, în principal, legate de incapacitatea lor de a rezolva conflictele dintre ei s-ar putea să accepte să-și exerseze abilitatea de a comunica printr-un exercițiu precum reformularea frecventă a ceea ce l-a auzit unul pe celălalt spunând. În cele din urmă , o temă îi ajută pe clienți fie să adune și să raporteze informații de bază despre modul în care reacționează în diverse situații de viață, fie să interacționeze cu mediul lor- de obicei, în moduri diferite- pentru a exersa și aplica noile lor abilități în contexte reale.
De exemplu, un tânăr agent de vânzări, care este depresiv deoarece un coleg îi sună clienții pentru a încerca să îi preia el, poate învăța să fie asertiv cu terapeutul, dar asta i-ar fi de foarte puțin ajutor dacă n-ar ajunge să îi spună colegului să înceteze. Temele pentru acasă îl pot ajuta să pună în aplicare noile sale abilități de asertivitate când este foarte anxios sau furios, dar și să exerseze aceste abilități cu alți oameni din viața lui.
Pe scurt, ,, tema pentru acasă în psihoterapie” este definită ca fiind orice sarcină care va fi îndeplinită în afara ședinței de terapie, care este stabilită de terapeut împreună cu clientul și are ca scop să faciliteze învățarea și exersarea, într-o anumită perioadă de timp, a unei noi abilități în contexte reale ( Person, Davidson&Tompkins, 2001).
Folosesc sintagma de ,,temă pentru acasă” sau ,,instrucțiuni pentru acasă” când mă refer la aceste activități terapeutice plănuite, deși au fost folosiți și alți termeni: ,,experiment comportamental” , „instrucțiuni comportamentale”, „extraterapie, „extratratament”, „exerciții pentru acasă”, „exerciții behavioriste”, „exerciții în vivo”, „practică extinsă”, „practică personală”, „exercițiu”, „sarcini între ședințe” și „ instrucțiuni pentru ajutor”.
Pentru unii clienți, sintagma de ,,temă pentru acasă” va conta, mai ales dacă aceste cuvinte au o anumită semnificație personală. Pentru clienții care asociază temele cu lupte dure duse cu părinții lor în copilărie sau o serie de amintiri frustrante când li se spunea că sunt proști și nu pot învăța, sintagma poate fi înlocuită. Totuși, clienții care reacționează negativ la termenul ,,temă pentru acasă” ar putea să nu se lase păcăliți de redenumirea metodei. Nici chiar copiii mai mici nu pot fi păcăliți când terapeutul le spune să ,,exerseze” ceva acasă. Micuții Jack și Jane și-au dat seama repede că, indiferent de cum îi spune terapeutul, este o temă pentru acasă deoarece li se cere să facă anumite lucruri care ar putea să nu fie prea distractive.
Bibliografie: Psihoterapeuții dau teme pentru acasă. Michael A. Tompkins.