Rolul emotiilor negative

Rolul emotiilor negative

Poate toți balaurii din viața noastră nu sunt decât prințese care așteaptă să ne vadă răspunzând măcar o dată printr-un act de frumusețe și curaj. Poate că toate lucrurile teribile sunt în adâncul lor neajutorate și au nevoie de susținerea noastră.”( Rainer Maria Rilke)

Mulți oameni cred că a te confrunta cu sentimente negative este un lucru dăunător, distructiv. Iar dacă vei trece prin aceste emoții negative ele vor rămâne în viața ta pentru totdeauna și te vor umple de  negativitate. Și tot așa, vei atrage lucruri și situații care îți vor otrăvi viața.

În ziua de astăzi găsim multă informație de dezvoltare personală, literatură ezoterică și psihologie, care ne îndrumă să gândim pozitiv, să zâmbim frumos, chiar dacă nu simțim acest lucru, fiindcă numai astfel viața ni se va îmbunătăți. Gândește pozitiv și norocul îți va ieși în cale.

Iar dacă ne dorim cu ardoare succesul și să ne inunde norocul, cred că în primul rând ar trebui să începem prin a lucra cu noi.

Cel mai important lucru este faptul că ar trebui să observăm și acceptăm emoțiile, atât cele pozitive cât și cele negative.

Frica – ne este frică, fiindcă nu știm ce ne va aduce ziua de mâine. Ne este frică de necunoscut și de schimbare. Ne este frică, fiindcă avem nevoie de siguranță etc.  De multe ori frica poate fi atât reală cât și imaginară;  fricile pot fi conștiente cât și inconștiente. Putem clasifica mult și bine diferite feluri de frici. Dar trebuie să înțelegem un lucru – frica este una dintre cele mai neplăcute emoții, și totuși a alege o viată fără frică înseamnă să alegi o viață limitată.

Furia – conferă un sentiment de disconfort. Multe schimbări fizice au loc în interiorul organismului, pentru o reacție de tipul ,,luptă sau fugi”.

Agresivitatea – este strâns legată de furie și de frică. De obicei, implică provocarea la o anumită acțiune sau tipar comportamental din partea persoanei pe care suntem furioși, dar agresivitatea implică și faptul că îl vedem pe celălalt ca pe un dușman. A fi agresiv față de cineva, elimină cu totul grija ta pentru bunăstarea celuilalt, pentru că refuzi temporar să-l mai vezi ca pe o ființă umană. Îți folosești puterea în sensul forței, și simți că ești perfect îndreptățit să procedezi astfel.

Vinovăția – capacitatea de a simți vinovăția este un semn de dezvoltare psihologică foarte legat de conștiință. Conștiința ne permite să facem distincție între lucrurile bune și cele rele, și să ne corectăm traiectoria atunci când ieșim de pe traseu. Vinovăția are potențialul de a ne încuraja  să ne reexaminăm acțiunile sau structurile de credințe, sau toate la un loc. La extrema opusă vinovăției, se află posibilitatea de a ierta, reevaluarea propriilor valori și un nou început. Vinovăția și rușinea se întrepătrund. Vinovăția este legată de acțiunile noastre, de comportament și de gânduri.

Rușinea ne spune că suntem răi, vinovăția ne spune că ceea ce facem este rău. Dacă simțim vinovăție, oricât de incomodă ar fi ea, ne putem spune: ,,Ce om bun sunt dacă mă simt atât de tulburat? Probabil am o conștiință foarte evoluată”. Adesea vinovăția și rușinea apar împreună în viața noastră emoțională.

Când am reușit să disociem rușinea de vinovăție, ne trezim în fața unui sistem de cutii chinezești, deoarece vinovăția este o emoție foarte complexă, care necesită mult discernământ pentru a o disocia. Unul dintre aspecte are un potențial foarte pozitiv, celălalt mai puțin. Poate fi un apel la conștiință, acțiune sau integritate, dar pe altă parte poate fi și o capcană care să justifice inactivitatea și blocajul.

„Pentru a deveni o ființă umană conștientă, avem nevoie de o anumită cantitate de vinovăție, dar ne trebuie și un mecanism de prelucrare a ei, pentru că altfel riscăm să ne înecăm în ea”.
(Frances Wilks)

În opinia mea, sentimentele sunt semnale ale creierului nostru. Ele ne semnalează atunci când ceva se întâmplă așa cum nu ne-am fi dorit noi. Cu ajutorul emoțiilor putem deveni conștienți de nevoile și dorințele noastre. Vom duce muncă de conștientizare și acceptare, vom analiza ce ne dorim cu adevărat și cum putem obține acel ceva.

De exemplu, trăiți sentimentul de invidie și ați recunoscut acest lucru. Multă vreme ați ascuns asta în relația cu voi și cu ceilalți. Ce poate însemna acest sentiment pentru dumneavoastră?  Probabil sunteți invidios că nu dețineți acel ceva pe care ați fi dorit să-l aveți.

La ce v-ar folosi acest lucru?

Ne oferim astfel cele mai sincere și în același timp diverse răspunsuri. Ce aș putea să fac la modul concret  dacă îmi doresc cu adevărat acel ceva, cum acționez pentru a-l obține etc.

Uneori emoțiile negative pot fi pentru noi buni călăuzitori, pot fi cheia cu ajutorul căreia ajungem la nevoile, dorințele și resursele noastre. Chiar prin ele însele sunt o resursă pentru autocunoaștere.

Când se declanșează o emoție negativă, trebuie să știți că în spatele ei se ascunde o nevoie nesatisfăcută. Cu toate acestea, nu ni se spune nimic în această privință. Suntem mai degrabă obișnuiți să ne ignorăm necesitățile. Emoțiile prelucrate și satisfăcute vor aduce la echilibrul nostru psihic.

Emoțiile așa-zis negative, nu sunt într-adevăr negative. Ele au o parte pozitivă ascunsă, care este aurul secret al alchimistului. A învăța să trăiești echilibrul dintre forța emoției și opusul ei, înseamnă a înceta să fii unilateral.

Emoțiile sunt corectori ai traiectoriei noastre, și ne vor ajuta să ajungem la destinație.