Inițial s-a sugerat că stilurile de atașament ale adulților ar fi cu precădere un produs al propriei educații. Conform observațiilor psihologilor, copii ai căror îngrijitori fie le ignorau nevoile, fie erau preocupați în mod exagerat de nevoile lor deveneau, de obicei, copii cu probleme în privința relaționări cu alți oameni într-o manieră securizată.

• Dacă nevoile copilului au fost ignorate sau satisfăcute în mod neglijent, el va fi evitant – adică va înceta să caute susținere sau îl va ignora pe cel care-l îngrijește.
• Copiii care au parte de o atitudine ambivalentă, adică primesc susținere când au nevoie de ea, dar alteori nu beneficiază de atenție sau o primesc atunci când nu o doresc, ajung adesea să aibă un stil de atașament anxios-preocupant- copilului îi este teamă și are nevoie de o permanentă dovadă de susținere pentru a se simți în siguranță, adesea ,,agățându-se “ de cel care-l îngrijește și fiindu-i frică să exploreze lumea înconjurătoare.
• Pe de altă parte, un copil cu un stil de atașament securizant este obișnuit ca atunci când plânge să fie alinat și îngrijit, dar numai când are nevoie și învață limbajul iubirii – el primește mesaj precum ,,Sunt aici dacă ai nevoie de mine” și ,,Ești în siguranță”. Acești copii ajung să se simtă destul de siguri pe ei înșiși pentru a explora lumea și plecă fără frică de lângă cei care-i îngrijesc , de vreme ce știu că plânsetele lor vor vor fi auzite și li se va răspunde chiar dacă se află departe.

La sfârșitul anilor 1980, această înțelegere a stilurilor de atașament ale copiilor a fost extinsă și în cunoașterea adulților.

Teoria atașamentului distinge trei ,,stiluri de atașament” principale sau modalități prin care persoanele percep și reacționează la apropierea în cuplu, asemănătoare cu cele constatate în cazul copiilor – stilul securizant, cel anxios și cel evitant. 

În linii generale, se poate afirma că persoanele cu stil securizant se simt confortabil în intimitate și sunt de obicei calde și iubitoare. Persoanele anxioase sunt foarte dornice de intimitate, sunt deosebit de preocupate de relațiile lor și sunt în general îngrijorate în legătură cu capacitatea partenerului de a le iubi la fel de mult. Persoanele evitante pun semnul egalității între intimitate și pierderea independenței personale și încearcă în permanență să limiteze apropierea de partener. În plus, indivizii prezentând fiecare dintre aceste stiluri de atașament se deosebesc prin:

• Perspectiva pe care o au asupra intimității și apropierii în cuplu;
• Modul în care gestionează situațiile conflictuale;
• Atitudinea care o au față de sex;
• Abilitatea lor de a-și exprima dorințele și nevoile personale;
• Așteptările pe care le au în privința partenerului și a relației cu acesta.    

Experiențele timpurii tind să construiască niște mecanisme emoționale care ne ajută să facem față relațiilor semnificative, iar stilul de a interacționa cu partenerul sau chiar cu un prieten este puternic influențat de modelele de comportament învățate în copilăria timpurie. Adulții cu conduite securizante au relații mai satisfăcătoare, care durează mai mult și sunt mai trainice decât adulții cu alte tipuri de comportamente.

Studiile au demonstrat că aceste stiluri de a relaționa cu îngrijitorii – acei uriaș importanți care ne ofereau siguranță și ne hrăneau când eram copii mici- tind să persiste la vârsta maturității și modele de comportament adoptate în copilăriei sunt folosite pentru a relaționa cu oamenii apropiați nouă – parteneri sau priteni. Cunoașterea propriilor modele de comportament, dar și ale celor din jurul nostru, ne poate asigura o înțelegere cognitivă a problemelor de comunicare ce ne permite să empatizăm cu partenerii care ne aduc în pragul nebuniei copleșindu-ne cu nevoile lor sau care ne rănesc cu indiferența lor – totul depinde de dinamica solicitată, drept răspuns a stilului nostru de atașament!