Concentrându-ne asupra unui model comportamental – ceea ce se numește ,,deprindere fundamentală” – vom fi capabili să învățăm singuri să ne reprogramăm, totodată și alte rutine din viața noastră.

Un articol publicat în 2006 de către un cercetător de la Duke University a constatat că mai bine de 40% dintre acțiunile efectuate zilnic de oameni erau, în realitate, decizii, ci deprinderi.

Acest subiect este tratat de către Charles Duhigg  în cartea ,,Puterea obișnuinței,,.

Această carte cuprinde trei părți.

Prima secțiune are în centrul atenției modul în care se nasc deprinderile în viețile noaste individuale.

Explorează neurologia formării obișnuințelor, arătând cum să ne formăm deprinderi noi și cum să le schimbăm pe cele vechi, precum și metodele, de exemplu, folosite de un specialist în publicitate ca să transforme spălatul pe dinți dintr-o practică obscură într-o obsesie națională etc.

Partea a doua examinează obiceiurile companiilor și organizațiilor de succes.

Prezintă în detaliu cum un director executiv, pe nume Paul O,Neill- înainte de a ajunge secretarul trezorăriei – a făcut dintr-un producător de aluminiu aflat în dificultate marele performer al indicelui Dow Jones, concentrându-se asupra unei singure deprinderi fundamentale, și cum Starbucks a transformat un ins care nu a terminat liceul într-un manager de frunte, formându-i treptat deprinderi menite să-i întărească puterea voinței. Descrie motivele pentru care și cei mai talentați chirurgi pot face greșeli catastrofale, atunci când obișnuințele dintr-un spital o iau razna.

Partea a treia cercetează obiceiurile societății etc.

Această carte se bazează pe studii științifice, pe interviuri cu peste trei sute de savanți și directori executivi, precum și pe cercetările efectuate de zeci de companii.

Fiecare capitol gravitează în jurul unui argument central: deprinderile pot fi schimbate, dacă înțelegem cum funcționează. Cartea se axează pe deprinderi așa cum sunt definite din punct de vedere tehnic: alegerile pe care cu toții le facem în mod deliberat la un moment dat, după care încetăm să ne mai gândim la ele, dar continuăm să facem aceleași lucruri, de mai multe ori în fiecare zi.

La un moment dat, cu toții am decis conștient cât de mult să mâncăm și pe ce să ne axăm când mergem la serviciu, cât de des să bem ceva sau când să facem jogging. Ulterior, am încetat să mai alergăm, iar comportamentul a devenit automat. Este o consecință naturală a mecanismelor noastre neurologice. Iar înțelegând ceea ce se petrece, putem să reconstruim acele tipare comportamentale.

Cum se formează aceste deprinderi…

Deprinderile, spun savanții, iau naștere deoarece creierul caută în permanență modalități de economisire a efortului pe care-l depune. Lăsat să acționeze în virtutea propriilor sale mecanisme, creierul va încerca să transforme aproape orice rutină într-o deprindere, deoarece deprinderile permit minții noastre să se relaxeze mai frecvent. Un creier eficient ne permite, de asemenea, să nu ne mai gândim constant la niște comportamente elementare, cum ar fi mersul și alegerea felurilor de mâncare, astfel că putem dedica energia noastră mintală inventării sulițelor, a sistemelor de irigații, și în cele ce urmează, a avioanelor și a jocurilor video.

Dar conservarea efortului mintal este o chestiune delicată, fiindcă în cazul în care creierul își reduce activitatea în momentul nepotrivit, am putea să nu remarcăm ceva important cum ar fi o mașină care se apropie cu viteză atunci când vrem să scoatem mașina în stradă.

Acest proces din creierul nostru este o buclă din trei pași. Mai întâi, apare un semnal indicator, un declanșator care îi spune creierului să intre în modul automat de acțiune și ce deprindere să fie folosită. Urmează apoi rutina, care poate fi una fizică, mintală sau emoțională. În sfârșit, există o recompensă, care ajută creierul să își dea seama dacă această buclă particulară merită să fie memorată pe viitor.

Cu timpul, această  buclă- semnal, rutină,recompensă; semnal, rutină, recompensă- devine din ce în ce mai automată. Semnalul declanșator și recompensa devin strâns asociate, până când iau naștere un acut simț de anticipație și o dorință stringentă.

Dar motivul pentru care descoperirea buclei habituale are atâta importanță este faptul că scoate la iveală un adevăr fundamental: atunci când ia naștere o deprindere, creierul încetează să mai participe integral la luarea deciziei. Nu mai lucrează atât de intens ori își îndreaptă atenția spre alte sarcini. În consecință, dacă nu vă luptați conștient cu o deprindere – afară de cazul în care descoperiți noi rutine-, modelul comportamental va decurge automat.

Obișnuințele nu dispar niciodată realmente. Ele sunt codificate în structurile creierului nostru, ceea ce reprezintă un enorm avantaj pentru noi, deoarece ar fi groaznic dacă ar trebui să reînvățăm să conducem mașina după fiecare concediu. Problema este că, din păcate, creierul nu vă poate arăta diferența dintre deprinderile rele și cele bune, așa că, dacă ați căpătat una rea, ea stă mereu la pândă, așteptând semnalele și recompensele potrivite.

Asta explică de ce atât de greu să se creeze obișnuința exercițiilor fizice, de exemplu, ori să se schimbe obișnuințele noastre de alimentație.

Conform aceleiași reguli, totuși, dacă învățăm să generăm noi rutine neurologice care sunt mai puternice decât acele comportamente- dacă preluăm controlul asupra buclei habituale- putem sili acele tendințe rele să se retragă în fundal.

Bibliografie : Charles Duhigg ,, Puterea obișnuinței „