Simptomatologia depresiei

Simptomatologia depresiei

Descrierile clinice ale sindromului depresiv sunt atât de variate, încât adesea nu pot fi reprezentate complet într-un spațiu atât de restrâns. În cele ce urmează, tulburările sunt grupate după severitatea lor.

În tulburările depresive de severitate moderată, trăsăturile principale sunt dispoziția scăzută, lipsa plăcerii, gândirea pesimistă și energia redusă, toate ducând la deteriorarea eficienței.

Aspectul exterior al pacientului este caracteristic.

Îmbrăcămintea și ținuta pot fi neglijate. Trăsăturile feței se caracterizează prin coborârea comisurilor bucale și printr-o cută verticală între sprâncene, în mijlocul frunții.

Frecvența clipitului poate fi scăzută. Umerii sunt aplecați, iar capul înclinat înainte, astfel încât direcția privirii este în jos. Gesturile sunt reduse. Este de notat că unii pacienți păstrează un zâmbet exterior în ciuda sentimentelor adânci de depresie.

Lentoarea psihomotorie este frecventă.

Pacientul merge și îndeplinește acțiunile cu încetineală. Lentoarea gândirii se reflectă în vorbirea pacientului; există o lungă întârziere înainte de a răspunde la întrebări, iar pauzele în conversații pot fi atât de lungi încât devin de nesuportat pentru o persoană nedepresivă.

Dispoziția

Dispoziția pacientului este caracterizată prin suferință, nefericire. Mai mult, dispoziția poate fi trăită diferit față de tristețea obișnuită.

Pacienții vorbesc deseori despre un nor negru care pătrunde în toate activitățile psihice. Unii pacienți pot ascunde această modificare a dispoziției față de alți oameni, cel puțin pentru perioade scurte.

Alții încercând să-și ascundă în timpul interviurilor clinice dispoziția scăzută, făcând și mai dificil pentru medic să o detecteze.

Anxietatea

Anxietatea este de asemenea frecventă, deși nu invariabil întâlnită în tulburarea moderat severă. Un alt simptom comun este iritabilitatea, care constă în tendința de a răspunde la o supărare exagerată la solicitări și frustrări minore.

Agitația

Agitația este o stare de neliniște, neastâmpăr, trăită de pacient ca imposibilitatea de a se relaxa, și văzută din exterior ca o activitate neîncetată.

Lipsa interesului și al plăcerii

Lipsa interesului și al plăcerii este frecventă, deși nu întotdeauna relatată în mod spontan de către pacient. Acesta nu arată entuziasm pentru activități și hobby-uri care în mod normal l-ar fi bucurat. El nu mai simte nici un chef de a mai trăi și nici o plăcere în lucrurile cotidiene. Adesea evită contactele sociale. Energia redusă este caracteristică. Pacientul se simte inert, privește totul ca pe o povară și nu-și duce la bun sfârșit îndatoririle.

Simptomele biologice.

Acestea includ perturbarea somnului, variația diurnă a dispoziției, pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipația, pierderea libidoului și, la femei amenoreea.

Aceste simptome sunt frecvent, dar nu invariabil întâlnite în tulburările depresive de intensitate moderată. Unele dintre aceste simptome necesită comentarii suplimentare.

Perturbarea somnului în tulburările depresive este de mai multe feluri. Cea mai caracteristică este trezirea mult prea devreme dimineața, dar apar de asemenea întârzierea adormirii și trezirea în timpul nopții.

Trezirea prea devreme dimineața apare cu două sau trei ore înainte de ora obișnuită a pacientului.

El se gândește cu pesimism la ziua care urmează, analizează eșecurile și neîmplinirile trecute și meditează posomorât asupra viitorului.

Această combinație a trezirii prea devreme cu gândirea depresivă este importantă pentru diagnostic.